Vacanțe minunate în Sharm El Sheikh
Sharm El Sheikh este o stațiune în care aleg să-și
petreacă sejururile mai cu seamă iubitorii de snorkeling. Aceștia sunt atrași
de biodiversitatea mediului marin. Există însă mult mai multe activități de
care vă puteți bucura în Sharm El Sheikh. Orașul se bucură de peisaje dintre
cele mai spectaculoase, turiștii putând să se relaxeze pe unele dintre cele mai
bune plaje din Egipt. După sesiunile de bronz, pot ieși la plimbare, ocazie cu
care pot descoperi atracțiile turistice din jurul orașului vechi. Vizitatorii
stațiunii Sharm El Sheikh se pot aventura în drumeții către Muntele Sinai sau
se pot bucura de plimbări cu barca în largul Mării Roșii. La fel ca cele mai
multe destinații de vacanță din Egipt și Sharm El Sheikh se bucură de câteva
atracții turistice, ce oferă orașului un plus de farmec. Turiștii pot vizita Mănăstirea Sfânta
Ecaterina de la poalele Muntelui Sinai, pot rătăci în Piața veche din Sharm El
Sheikh și pot vizita Moscheea Al-Sahaba. Este imposibil să vă petreceți vacanța
în Sharm El Sheikh și să nu faceți o fotografie cu această moschee. Moscheea Al-Sahaba
are o arhitectură tipic otomană. A fost proiectată de către arhitectul egiptean
Foad Tawfeed și a fost construită cu ajutorul armatei egiptene. Piatra de temelie
a moscheii a fost pusă în anul 2011, moscheea fiind inaugurată abia în martie 2017.
Este a doua moschee ca mărime din Sharm El Sheikh și una dintre principalele
atracții ale orașului. De asemenea, este reprezentativă pentru stilul islamic
contemporan. Moscheea este amplasată între mare și munte, fiind situată în vechiul bazar din Sharm El Sheikh. Ocupă o suprafață de 3003 metri pătrați, numără două minarete, de câte 76 metri înălțime, și mai multe cupole. Moscheea are un efectiv de 3000 persoane. Moscheea dispune și de o bibliotecă extrem de bine dotată, în a cărui colecție se numără cărți în mai multe limbi de circulație internațională. În jurul moscheii veți descoperi numeroase magazine de suveniruri, de unde vă puteți achiziționa o amintire drăguță care să vă amintească de concediul în Sharm El Sheikh.
Sharm El Sheikh este o destinație de vacanță cu adevărat
paradisiacă, unde cu siguranță vă veți bucura de un sejur de vis. Sharm El Sheikh se bucură de unele dintre cele mai bune locuri de scufundări de pe litoralul
Mării Roșii. Cele mai renumite centre de scufundări sunt: Ras Um Sid, Sheikh Coast Diving Center și Sharm El Maya. Parcul Național Ras Mohammed se numără în
topul celor mai spectaculoase parcuri marine din Peninsula Sinai. Corali de
aici sunt considerați a fi cei mai frumoși după cei din Marea Barieră de Corali
din Australia. Toate acestea nu au cum să-i lase indiferenți pe turiștii amatori
de snorkeling și scufundări.
Una din zilele petrecute în Sharm El Sheikh o puteți
rezerva vizitării Canionului Colorat. Canionul numără roci de diverse culori,
ce s-au format prin oxidare. Puteți ajunge aici fie în cadrul unei excursii organizate,
fie prin intermediul mijloacelor de transport off-road. Cei mai mulți turiști
care ajung în Sharm El Sheikh nu ratează o aventură de tip safari în
deșerturile Sharm. Puteți să vă bucurați de plimbări cu cămila și puteți admira
apusul de soare fermecător. La circa 200 de kilometri de stațiunea Sharm El
Sheikh se află Muntele Sinai, locul sacru unde se crede că Moise ar fi primit
cele 10 Porunci. La poalele Muntelui Sinai este amplasată Mănăstirea Sfânta Ecaterina.
Mănăstirea a fost construită de către împăratul Iustinian al VI-lea, iar
începând cu anul 2002 face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO.
Vara temperaturile în Sharm El Sheikh pot urca până la 50º
C, fapt ce nu este prea plăcut, mai ales, când vreți să vizitați și câteva atracții
turistice de pe cuprinsul orașului sau din împrejurimile sale. Cea mai bună
perioadă în care puteți vizita Sharm El Sheikh este fie primăvara, fie toamna,
în această perioadă temperaturile fiind potrivite atât pentru plajă, cât și
pentru excursii și alte activități. Înainte de a vă programa concediu ar fi
potrivit să vă interesați în legătură cu festivalurile și evenimentele ce au
loc în oraș pe durata anului. Spre exemplu, în luna februarie se sărbătorește
ziua Unității și este organizat Festivalul Abu Simbel. În aprilie se
sărbătorește Ziua Independenței.
În Sharm El Sheikh transportul public nu este prea bine
dezvoltat. Dacă doriți să vă deplasați dintr-un punct al orașului într-altul
puteți fie să apelați de mijloacele de transport în comun, fie la taxi-uri. Cea
de-a doua variantă este mult mai rapidă.
În ceea ce privește cazarea, în Sharm El Sheikh turiștii vor descoperi atât
hoteluri luxoase, cât și unități de cazare accesibile ca preț. Bucătăria
egipteană a fost puternic influențată de cea libaneză și asiatică, Sharm El
Sheikh este o destinație de vacanță vizitată de către turiștii din întreaga
lume, motiv pentru care pe cuprinsul orașului există de la restaurante cu
specific tradițional, la restaurante italienești, restaurante ce servesc
preparate chinezești sau thailandeze. Pasionații de shopping trebuie neapărat să ia la pas Strada
Soho și Naama Bay, acestea fiind cele mai renumite locuri de cumpărături de pe
litoralul Mării Roșii. În cazul în care ajungeți în Nabq Bay, puteți arunca o privire
în Al Khan și La Strada. Cumpărături
puteți face și în Bazarul Vechi, care se aseamănă într-o oarecare măsură cu
Marele Bazar din Istanbul. De aici puteți achiziționa bijuterii lucrate manual,
îmbrăcăminte tradițională, condimente, obiecte de decor și suveniruri.
Sharm El Sheikh este o destinație de vacanță ideală și
pentru turiștii tineri, însetați de distracție. Cele mai multe localuri de
noapte sunt concentrate în Naama Bay. În topul celor mai populare cluburi și
baruri se numără Sinai Grand Casino și Dolce Vita Sharm El Sheikh.